sâmbătă, 2 decembrie 2017

Nu toți îngeri au aripi


           E-o dimineață de noiembrie, în care m-am oprit o clipă și mi-am privit chipul în oglindă.

       Purta un zâmbet cald, cu parfum de august. 
Chipul nu dorea să înțeleagă că la ușa inimii bate gerul.


       E-o lume nebună lumea aceasta mi-am zis, asurzitoare și otrăvită ce ne ademenește pe potecile ei înfundate, reci și încâlcite.. ne otrăvește mintea și inima, ne frânge aripile și ne răpește orice speranță de a gasi drumul spre casă, drumul spre viața pentru care existăm.

       
       Vrem, dar nu știm cum,   luptăm și ne vedem fără putere, până când într-o zi lăsăm mâinile jos, ne îngropăm speranța și începem să credem că așa ne e scris.


       Când praful încet se așterne.. un sunet asurzitor ne trezește, cineva ne taie calea, opridu-ne.
În liniște lacrimile încet încet,  încep să ne spele ochii,  mintea se vindecă de farmecele culorilor orbitoare,  iar inima se dezgheață de gerul ce a înlănțuit-o .. fără lanțuri..

       Deseori durerea e rece și ne îngreunează aripile încât nu mai putem zbura,  nici nu mai încercăm de fapt.


       Abia când vedem gerul așternându-se peste noi,  începem să simțim căldura îmbrațișărilor prin care ne mângâie îngerii trimiși în calea noastră cu un mesaj, prea scurt parcă uneori..  cu o flacără ce aprinde în noi un foc.. un foc ce mâine va încălzi alte inimi înghețate.



Bucuria nu are preț neîmpărtășită, nici bunătatea, nici plânsul, nici mângâierea.


       Să trăim frumos, prețuind îngerii ce ne înconjoară, să avem ochii deschiși la ce au să ne învețe. Să-i ascultăm cu toată inima, când își vor încheia mesajul, se vor întoarce acasă.


       Unele pierderi vin pe neașteptate. Trebuie să se dea la o parte vremelnicul, ca să zărim eternul..
Trebuie să se dea la parte ce este trecător, ca să strălucească acea comoară fără de preț ce se ivește apoi.



              În grădină, Adam nu a fost întrebat nimic, doar: Unde ești?



       Dacă am vrea sa auzim aceeași întrebare ni s-ar deschide ochii, și ne-am vedea înconjurați de îngeri dornici sa ne încălzească inima, și să ne arate drumul spre casă.



Nu toți îngerii au aripi, unii sunt minunați și fără ele, unii zboară și fără ele..



       Când prima dată privim un om, nici nu visăm ce amprente va lăsa pe inima noastră, ce culori va desena în ochii noștri.




              Moarte, în ziua când îmi vei tăia calea, tu îmi vei întâlni Tatăl. 

        O clipă-ți va ține bucuria, apoi Tatăl mă va smulge din mâna ta,
 și mă va îmbrațisa: “Bine ai venit preaiubitule”.



Niciun comentariu:

A iubit până la capăt

                A înviat!          Fără a fi în stare să dea multe explicații, cam asta au strigat femeile ce au găsit mormântul gol, în...