luni, 10 iulie 2017

Tăcerea lui Dumnezeu

Oriunde privești vezi oameni vorbind.

       
       Oameni de tot felul.. vorbe de tot felul. O agitație continuă în care ne aruncăm, de parcă cel mai gălăgios ia premiul cel mare..



       În toată această gălăgie, vorbind atât de mult, spunem atât de puțin..celui ce tace, celui demult sătul de atâta gălăgie.


       Deseori vorbim mult și cu Dumnezeu fără să îi spunem ceva cu adevărat. Toată vorbăria noastră fără sens, fără conținut vorbește.. comunică indiferență, o lipsă crudă a dragostei din viața noastră.



       Odată am avut gândul că și Dumnezeu face la fel.. nu îmi spunea ceea ce așteptam să aud, nu îmi răspundea la intrebări, îmi arăta mereu că mă iubește dar în felul Lui.


       El îmi vorbea cu dragoste, iar eu vedeam un Dumnezeu care tace.

       
       Cum ai putea sa apreciezi extraordinarul, cu uimirea ce i se cuvine dacă nu ai învăța întâi să fi uimit de lucrurile mici, ce dau sens vieții..?

       
       După ani de tăcere Dumnezeu știe sa vorbească.. zâmbind și punându-ți în mâini nestemate de mare preț: “acum este gata!”

       
       Dimensiunea tăcerii lui Dumnezeu arată grandețea nestematului ce îl pregătește pentru tine. Privindu-l.. nu poți spune decât: “mulțumesc, a meritat.”


       Dumnezeu nu tace, El iubește și lucrează.


Învață să taci și să creezi nestemate, taci și iubește, cu adevărat!

duminică, 9 iulie 2017

Poteci înflorite

       Suntem atât de obișnuiţi a păşi pe potecile bătătorite de multa vreme.. şi de mulţi paşi..
Îmi amintesc de copilărie.. atunci nu era aşa..

Atunci ştiam ce înseamnă să deschizi un drum pe unde nu a mai păşit nimeni, ştiam cum e să te plimbi pe un câmp înflorit, să te bucuri de roua din iarba ce-ţi uda picioarele.


       Ştiam să trăim frumos, fiind noi înşinefără frica de trecut, prezent sau viitor... oare unde am pierdut totul?


Unde am învăţat să nu mai avem un drum al nostru?

Unde am pierdut curajul de a fi noi înşine, fără a ne întreba ce vor spune alţii?

Unde am învăţat să ne fie frică să fim fericiţi?





Priveşte un copil.. şi iubeste-l, învaţă de la el, fii fericit ca şi el.

marți, 4 iulie 2017

Victorios

       Omul este rezultatul a ceea ce vede sau nu vede.

       Uneori, dacă nu primim lucrul pentru care am luptat, la care am sperat, în care am crezut.. ne vedem învinși, credem că am falimentat, când de fapt nu bătăliile câștigate te fac învingător, ci să îți păstrezi inima și privirea indreptate înainte pe drumul tău, înainte spre destinul tău.

Asta te face învingător.

       Faptul că depășim pierderile și înfrângerile, lucrurile pentru care am luptat și nu le-am văzut întâmplându-se..
Un învingător adevărat privește și merge înainte.


       Viața creștină nu înseamnă să te simți învins, și asta chiar în fața pierderilor, chiar în fața lucrurilor cu care te lupți de ani poate, și nimic nu se întâmplă..

       Nu ești învins, nu ești respins, ești acceptat și iubit așa cum ești, atât cât ai e de ajuns, scopul tău pe Pământ este să lași în urmă o moștenire prin ceea ce ești, inima ta sa prindă bătaia inimii Lui.


       Ni se pare uneori că „datoria” creștinului e să privească înainte spre o zi când va merge în cer, iar între timp să reziste cumva.. mulțumitor ca un Om, numit Isus, a murit pentru păcatele lui odată.. demult..    când de fapt cerul trebuie să invadeze inimile noastre aici și acum, cerul și adevărul.


       De ce ar muri Cineva pentru un păcătos, când acesta toată viața nu v-a depăși acea condiție?
De ce ar risipi cineva un preț atât de mare cumpărând un lucru ce nu prezintă nici o siguranță, nici o valoare?


       Tu ai fost cumpărat înapoi pentru că Dragostea privindu-te prin ochii lui Isus te-a recunoscut: tu ești un fiu! Vino înapoi, locul tău este în brațele Tatălui.

       Prețul plătit îți stabilește valoarea.. dar și destinul.. să fi restaurat la ceea ce ai fost creat: un fiu ce poartă chipul Tatălui.

 Acolo s-a stabilit identitatea ta, nu în potențialul tău de a greșii, nu în obstacolele ce ți-au tăiat calea și nu s-au mai mișcat, nu în căderile și pierderile tale.. prețul plătit ți-a stabilit valoarea, identitatea și destinul.


       Orice altceva se vede acum pe chipul tău a fost adăugat de neadevăr, nu ești tu, nu ai nevoie să fi altceva ce nu ai fost când ai fost creat după chipul Tatălui, un fiu, o oglindă pentru gloria Lui.


       Dragostea, umblând printre noi sub pielea unui Om ne-a spus: „În lume veți avea necazuri, dar indrăzniți, Eu am biruit.”

       Dacă a biruit, de ce mai am eu probleme, de ce ma simt înfrânt atât de des?
Pentru că victoria despre care Dragostea a vorbit constă în schimbarea perspectivei mele, nu a circumstanțelor.

       
       Destinul meu nu e să rostoglesc fiecare bolovan ce îl întâlnesc în cale, ci să merg înainte, chiar pe alături dacă trebuie uneori.

Dragostea nu se arată în simțiri, s-a arătat la cruce, crede și simțurile vor tresălta de bucurie.


       Oricât de atinse ar fi emoțiile noastre, singura libertate vine din acceptarea adevărului ca și realitate a minții noastre.

       
       Nu este despre mine,  despre imaginea mea, despre potențialul și valorile mele.. viața mea.. luptând pentru ea aș pierde-o.. renunțând.. o câștig, pentru ca viața mea este în El, în identitatea restabilită pe lemn.


       Acolo nu s-au scris liste cu reguli, acolo Dragostea ne-a strigat pe nume, acolo Dragostea ne-a deschis ochii să ne vedem Tatăl cu brațele deschise: Vino preaiubitul meu fiu.


       Vei putea trăii liber numai când vei fi gata să mori, față de tine, față de așteptările întregii lumi, atunci vei trăii.

Nu mai ai nimic de demonstrat, nu trebuie sa impresionezi pe nimeni,

                                                                              fi ceea ce ești, un fiu preaiubit.

Parfum de Cer

Deseori ne place să avem totul clasificat, cu puncte şi sub puncte; la fel procedăm şi cu Scripturile, crezând că simplificăm totul.  În ...