luni, 15 mai 2017

Cioburi.. de valoare

       Cioburi.. ruine..

      Asta vedem privind la destinele ce parcă s-au lovit de un zid prea gros.. prea înalt  și s-au spart.


      S-au spart în mii de cioburi.. atât de tare încât parcă avem certitudinea că niciodată nu vor mai fi aduse împreună.


      Cuprinși de nostalgia formei avute într-un ieri prea îndepărtat, visăm.. visăm la ceea ce am fi putut realiza, visăm la zborul spre un înalt neatins.


Se frâng și visele lovindu-se de același zid prea gros și prea înalt.


      Locuim între dărâmătri și totuși îi spunem acasă, tinem cioburi în mână și asteptăm sa fie umplute cu apă proaspătă într-o zi.. doar sunt ruinile noastre, sunt cioburile noastre..


      Mulțumindu-te să locuiești între dărâmaturile unei vieți fără viziune, vei uita ca poți să visezi, vei uita că poți și trebuie să te desprinzi de glie, vei uita cine ești și pentru ce ai fost creat.



Ruinile.. au fost cândva o casă..

      
Valoarea cioburilor nu stă în ceea au fost ieri, ci în ceea ce tu faci azi cu ele..


Începe să aduni.

Niciun comentariu:

Fii om

       Fiecare om are luptele lui, privim în jur și nu înțelegem de ce oamenii de la care avem așteptări nu par a creșt...